Banca Națională a României a împlinit 137 ani de activitate

1

Banca Națională a României este o instituție venerabilă, cu o tradiție bogată acumulată în peste un secol de istorie instituțională care se îmbină, și adesea se suprapune, cu istoria națională. A fost înființată în anul 1880, fiind a 16-a, în ordinea înființării, dintre cele aproape 200 de bănci centrale din lume, înaintea celor din Japonia, Italia, Elveția sau Statele Unite ale Americii.

Pentru înfiinţarea unei bănci centrale era necesară atât susținerea politică, cât şi întrunirea condițiilor economice și sociale: stabilitate politică și monetară, dezvoltare constantă a industriei și comerțului, creșterea numărului de bănci și societăți comerciale, creșterea numărului populației, mai ales urbane. Astfel, la 17 aprilie 1880, este publicată în Monitorul Oficial Legea pentru înființarea unei „bănci de scompt și circulațiune”, iar Carol I promulgă Statutele BNR, cu precizarea regulilor de organizare, funcționare și administrare ale băncii.

Ion I. Câmpineanu (1841-1888)

Banca Națională a României era o societate cu capital social românesc, în care statul deținea o treime din cele 60.000 de acțiuni, iar persoane private dețineau restul de două treimi. Guvernatorul era numit de guvern pe o perioadă de cinci ani, trebuia să fie cetățean român și să dețină minimum 40 de acțiuni. Prima Adunare Generală a Acționarilor are loc între 15 și 17 iulie 1880, prilej cu care este instalat primul guvernator, Ion I. Câmpineanu.

Eugeniu Carada (1836-1910)

Astfel, banca își începe funcționarea propriu-zisă. Este adoptat regulamentul interior, sunt angajați specialiști și sunt înfiinţate patru agenții la Iași, Galați, Brăila și Craiova. Principalele activități ale băncii sunt acordarea de credite comerciale și economice, comercializarea metalelor prețioase, depozitarea valorilor și emisiunea de „bilete de bancă la purtător”. Imprimarea bancnotelor este un drept acordat pentru o perioadă de 20 de ani, exclusiv Băncii Naționale. Primele bancnote proprii sunt imprimate începând cu anul 1881, în sediul central din București, în atelierele nou înființate ale băncii.

Considerat fondatorul Băncii Naționale, Eugeniu Carada a ocupat poziția de director în bancă din 1882 şi până la moartea sa, în anul 1910. Deși a refuzat propunerea prim-ministrului Ion C. Brătianu de a deține funcția de guvernator, Carada s-a implicat activ în toate activitățile și proiectele importante ale băncii – organizarea imprimeriei sau construcția sediului central al băncii, fiind întotdeauna consultat înaintea luării deciziilor importante.

Neavând un sediu încă, imediat după înființare, banca a funcționat în clădirea Senatului de pe Bulevardul Elisabeta, apoi în sediul Creditului Funciar Rural, unde exista spațiul necesar pentru instalarea imprimeriei. Conducerea băncii a fost permanent preocupată de clădirea unui sediu nou, construit astfel încât să respecte cerințele unei astfel de instituții: de la birourile angajaților, până la spațiile dedicate relațiilor cu publicul, spațiile de maximă siguranță pentru păstrarea valorilor sau cele pentru imprimarea bancnotelor.

Pentru construirea noului sediu, în 1881, banca cumpără de la stat terenul pe care se afla Hanul Șerban Vodă de pe strada Lipscani. În septembrie 1882, conducerea băncii aprobă proiectul realizat de arhitecții francezi Cassien Bernard și Albert Galleron pentru construcția palatului Băncii Naționale a României. Arhitecții români Cerchez și Băicoianu sunt apoi numiți responsabili de finalizarea lucrărilor, care se încheie în 1890.

Palatul Vechi, imagine de epocă

Treptat, efectele pozitive ale apariției Băncii Naționale a României devin tot mai vizibile. Publicul capătă încredere în activitățile bancare, se stabilizează creditul, se înmulțesc și se diversifică tipurile instituțiilor financiar-bancare. Când este necesar, Banca Națională intervine pentru a ajuta economia națională și reușește să evite devalorizări grave ale leului.

Anul 1901 marchează momentul retragerii statului dintre acționarii băncii.

Banca continuă să înființeze noi agenții, iar în 1914, asigura buna desfăşurare a activităţii prin cele 4 sucursale și 29 de agenții, pe întreg teritoriul României.

Sediul sucursalei BNR Galați (st.) | Sediul sucursalei BNR Craiova (dr.)

După izbucnirea Primului Război Mondial, Banca Națională a României este nevoită să adopte o politică total diferită de cea de până atunci, creditând statul pentru acoperirea cheltuielilor de război. Mai mult, deoarece circulația monedei metalice a scăzut drastic din cauza tezaurizării argintului, au fost tipăriți bani de hârtie pentru a suplini lipsa acesteia.

Bancnotă 1 leu, 1915

Sub iminența ocupării țării de trupe străine, Banca Națională se refugiază la Iași, împreună cu alte instituții ale statului. Pentru a pune la adăpost tezaurul național, după încheierea unui protocol cu guvernul imperial rus, guvernul și conducerea băncii aprobă mutarea tezaurului la Moscova. În 1916 și în 1917, banca expediază aproape 94 de tone de aur, bijuterii, tablouri, documente importante și alte valori aparținând statului.

După încheierea războiului și unirea Transilvaniei cu România în 1918, Banca Națională se implică activ în procesul de reconstrucție a țării, începe unificarea monetară, prin înlocuirea cu lei a monedelor străine existente în teritoriile unite și extinderea rețelei de sucursale și agenții în toată România Mare.

Agenția BNR Bazargic

 

Sucursala BNR Chișinău

Statul revine în acţionariatul băncii centrale în anul 1925. România cunoaște o perioadă de refacere, modernizare și consolidare economică. Numărul băncilor continuă să crească, ajungând la peste 1.200 în anul 1934. Totuşi, efectele crizei economice de la începutul anilor ‘30 se resimt și în România. Banca Națională a României intervine decisiv pentru salvarea sistemului bancar și pune la dispoziția băncilor comerciale mari sume de bani. Cu toate acestea, după numeroase falimente și fuziuni, în anul 1940 mai funcţionau doar 500 de bănci.

Bancnotă 500 lei, 1918 (st.) | Monedă 25 bani, 1921 (dr. sus) | Monedă 1 leu, 1924 (dr. jos)

Dezvoltarea operaţiunilor băncii şi creşterea numărului de angajaţi din perioada interbelică, au făcut neîncăpătoare spațiile de lucru ale Palatului Vechi. În 1938, banca cumpără imobilele din spatele Palatului Vechi, pentru a ridica o nouă clădire. Proiectul este elaborat de arhitectul Radu Dudescu, șeful Serviciului de Arhitectură al băncii, împreună cu un grup de patru arhitecți români. În urma cutremurului din 1940, proiectul inițial este modificat şi sunt introduse elemente de protecție antiseismică, în conformitate cu cele mai moderne standarde ale vremii. Din cauza celui de-al Doilea Război Mondial, a lipsei de forță de muncă și de materiale de construcții, lucrările avansează lent și se încheie la începutul anilor ‘50.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Banca Națională a României depune, din nou, eforturi mari pentru sprijinirea statului în această perioadă dificilă. Experienţa nefericită a evacuării tezaurului la Moscova, a determinat conducerea băncii să găsească o altă soluție pentru protejarea rezervelor sale de aur. Prin urmare, în septembrie 1944, cu acordul guvernului și sprijinul armatei, Ministerului Finanţelor şi Căilor Ferate Române, banca organizează o adevărată operațiune secretă, cunoscută sub numele de Operațiunea „Neptun” sau „Tismana”, reușind să adăpostească tezaurul la Mănăstirea Tismana, într-o grotă special amenajată. În anul 1947, toate cele 190 tone de aur au fost readuse la București.

Monedă 100 lei, 1943

După război, Banca Națională a României traversează situații foarte dificile, cauzate de schimbările politice din țară și regiune. De la 1 ianuarie 1947, Banca Națională trece în proprietatea statului şi primește privilegiul emisiunii nelimitat în timp, însă, volumul monedei pusă în circulație pe piață este stabilit de către guvern.În anul 1948, banca devine Banca Republicii Populare Române – Bancă de Stat, subordonată Ministerului Finanţelor, iar conducătorul băncii poartă titlul de președinte, cu rang de ministru-adjunct. În 1965, denumirea este schimbată în Banca Națională a Republicii Socialiste România, direct subordonată guvernului, iar conducătorul băncii este numit din nou guvernator.

Bancnotă 100 lei, 1952, Banca Naţională a Republicii Populare Române – Bancă de Stat

După instaurarea regimului comunist în România, sistemul bancar românesc este reorganizat după modelul sistemului centralizat din Uniunea Sovietică. Prin urmare, Banca Națională este nevoită să cedeze o parte din atribuțiile sale băncilor specializate nou înființate sau reorganizate. Toate aceste bănci sunt instituții de stat, fiecare desfășurându-și activitatea într-un sector economic bine delimitat, după cum le sugerează și numele: Banca de Investiții, Casa de Economii și Consemnațiuni (CEC), Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară, Banca Română de Comerț Exterior. Este un sistem în care concurența a fost eliminată și în care toate băncile funcționează respectând liniile și reglementările foarte stricte stabilite de guvern.

După 1990, regimul politic democratic inițiază reformele necesare pentru tranziția la economia de piață. În acest context, Banca Națională a României revine la normalitate. Prin schimbări legislative, instituția este reorganizată şi este modificat Statutul BNR, cu reluarea atribuţiilor fireşti ale unei bănci centrale într-o economie de piață.

Monedă 1 leu, 1992

 

sursa: bnr.ro

Loading...

1 COMENTARIU

COMENTARII

Please enter your comment!
Please enter your name here