Casa Poporului a fost construită de poporul român, nu de parlamentari, în anii ’80 ai secolului trecut, și are o suprafață desfășurată de peste 350.000 metri pătrați. Arhitectul acestui edificiu splendid (unul dintre cele mai importante atracții turistice europene), este Anca Petrescu, o femeie cu care am avut onoarea să fiu coleg de partid și de parlament. Am cunoscut-o la începutul anilor 2000, la una dintre intrările în Parlament – cred că este vorba de S2 – unde trebuia să particip la o ședință comună Senat – Camera Deputaților.
În acel moment, Anca Petrescu avea probleme cu accesul în clădire. Ofițerii de la SPP de la intrarea respectivă, refuzau să-i permită accesul, sigur, pentru că așa primiseră ordin de la conducerea Camerei. Eram cu colegul meu de partid, deputatul de Mehedinți, Iancu Holtea.
Procedura era ca orice parlamentar să aibă dreptul să invite orice cetățean român la grupul parlamentar din care făcea parte. Așa că am introdus-o pe Anca Petrescu în sediul instituției la a cărei construcție a avut cel mai important rol, după Nicolae Ceaușescu, și i-am propus să meargă la președintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, invitație pe care a acceptat-o cu bucurie. După ce i-am prezentat situația lui Vadim, mi-am văzut de treabă și i-am lăsat să depene amintiri. Ce a urmat, este bine cunoscut: Anca Petrescu a fost propusă și aleasă deputat pe listele PRM Mehedinți.
Am făcut această acoladă, mai lungă, pentru că este vorba în primul rând de două valori culturale și mai apoi politice. Puțini știu că și sediul CEC din Râmnicu Vâlcea, este tot opera Ancăi Petrescu. Îmi tot spunea că nu a apucat să termine proiectul și că i-ar face mare bucurie să-l finalizeze. Am încercat câteva diligențe pe lângă cei îndreptățiți, dar fără nici un succes (erau niște oameni fără tangențe cu cultura).
Cu toată splendoarea ei, Casa Poporului este o clădire foarte greu de întreținut, mai ales acum, când omenirea se confruntă cu mama tuturor crizelor. În urmă cu mulți ani, am făcut propunerea ca aici, în București, să funcționeze una dintre cele două sesiuni ale lucrărilor Parlamentului European (una funcționează la Bruxelles, iar cealaltă la Strasbourg). Așa ar fi evitată discuția dacă Europa are două componente: Vestul și Estul. Făceau atunci socoteala că, numai cu 20 euro/metrul pătrat (acesta este prețul mediu al unei chirii în Europa), s-ar încasa cca 7 milioane de euro pe lună, ceea ce înseamnă aproximativ 80 milioane euro anual. La această sumă s-ar adăuga cheltuieli cu întreținerea, salariați, cel puțin 50 milioane de euro pe an. Bani ce ar intra direct în bugetul României.
Cu ani în urmă, o minte luminată, din fruntea țării, ar fi putut să promoveze această idee – acum, cu accentuarea crizei, este mult mai greu. Mă gândesc, că în aceste momente grele, să supunem dezbaterii publice ideea de a propune ca în Casa Poporului să funcționeze Casa Păcii în Europa, unde reprezentanți ai tuturor statelor, de la Atlantic până la Urali (granițele geografice ale Europei), să fie prezenți, într-o conlucrare și colaborare permanentă pentru a preveni și anihila orice conflict care ar putea să aibă loc pe acest bătrân continent. Cum între oameni care lucrează împreună, neînțelegerile se rezolvă prin dialog, este logic ca și între țări să funcționeze acest principiu!
Sau, cel puțin putem încerca, nu?
Nicolae Pătru
