Presiunea asupra jurnaliștilor care lucrează în Ucraina continuă să crească. În numai câteva zile, două cazuri au atras reacția organizațiilor internaționale pentru libertatea presei: șase angajați ai unor televiziuni din Kiev au fost răniți după ce o dronă rusească a lovit clădirea în care lucrau, iar jurnalista ucraineană Iryna Levchenko, în vârstă de 64 de ani, a fost condamnată la 15 ani de închisoare de o instanță controlată de Rusia.
Pe 8 septembrie 2026, o dronă rusească a lovit clădirea din Kiev în care funcționează televiziunile We Are Ukraine și We Are Ukraine+, într-un moment în care jurnaliștii se aflau în emisie.
Potrivit Committee to Protect Journalists (CPJ), șase angajați ai instituțiilor media au fost răniți, iar trei dintre ei au necesitat spitalizare. Redacția, birourile și spațiile tehnice au suferit pagube importante.
Atacul a fost confirmat și condamnat de Federația Internațională a Jurnaliștilor și Federația Europeană a Jurnaliștilor, care precizează că echipa televiziunii transmitea în cadrul programului național „United News” atunci când clădirea a fost lovită.
Nu era, de altfel, prima dată când sediul era afectat. Potrivit CPJ și Reporteri fără Frontiere, aceeași clădire fusese avariată în urma unui atac rusesc și pe 20 august 2026. Atunci nu au existat victime.
Un atac asupra unei redacții nu este un simplu incident de război
CPJ a atras atenția asupra statutului civil al jurnaliștilor și al redacțiilor. Fiona O’Brien, directoarea CPJ pentru Europa și Asia Centrală, a subliniat că o redacție este o instalație civilă, iar jurnaliștii sunt civili potrivit dreptului internațional umanitar.
Această regulă este confirmată și de Comitetul Internațional al Crucii Roșii. Potrivit dreptului internațional umanitar, jurnaliștii sunt considerați civili și nu pot constitui ținte ale unui atac atât timp cât nu participă direct la ostilități. Totodată, sediile și echipamentele instituțiilor media sunt, în principiu, obiective civile. Un atac intenționat asupra civililor poate constitui crimă de război.
În cazul atacului din 8 septembrie, informațiile disponibile confirmă lovirea clădirii televiziunilor și rănirea angajaților, dar nu permit, în acest moment, stabilirea independentă a intenției concrete cu care a fost ales obiectivul. Această diferență este importantă din punct de vedere jurnalistic și juridic.
Iryna Levchenko, 15 ani de închisoare
La numai câteva zile distanță, un alt caz a provocat reacția organizațiilor internaționale de presă.
Pe 4 septembrie, o instanță instalată de autoritățile ruse în regiunea ocupată Zaporojie a condamnat-o pe jurnalista ucraineană Iryna Levchenko la 15 ani de închisoare, sub acuzația de spionaj.
Levchenko este din Melitopol și lucrase aproximativ patru decenii în presa ucraineană. Era pensionată în momentul în care ea și soțul său au fost reținuți, în mai 2023. Soțul său a fost ulterior eliberat, în timp ce jurnalista a rămas în detenție.
Autoritățile ruse susțin că Levchenko ar fi transmis serviciilor ucrainene informații despre sedii administrative, personal și deplasările militarilor și echipamentelor rusești. Aceste acuzații provin de la instanța controlată de Rusia și nu au putut fi verificate independent.
CPJ a condamnat sentința și a solicitat eliberarea imediată și necondiționată a jurnalistei. Organizația precizează că Levchenko a fost ținută în condiții dure și că, perioade îndelungate, contactul cu familia sa a fost sever limitat.
Cazul ridică o problemă sensibilă: unde se termină activitatea jurnalistică și unde începe spionajul? Comitetul Internațional al Crucii Roșii precizează explicit că jurnalismul nu trebuie confundat cu spionajul, dar arată și că transmiterea de informații militare operative către una dintre părțile aflate în conflict poate avea o altă încadrare juridică. Tocmai de aceea, acuzațiile trebuie analizate într-un proces care să respecte garanțiile fundamentale și dreptul la un proces echitabil.
Cel puțin 28 de jurnaliști ucraineni se aflau în detenție
Cazul Irynei Levchenko nu este izolat.
Uniunea Națională a Jurnaliștilor din Ucraina anunța în iulie 2026 că, potrivit monitorizării sale, 28 de jurnaliști și lucrători media ucraineni se aflau în detenție în Rusia sau în teritoriile controlate de aceasta. Iryna Levchenko se afla deja pe această listă.
La rândul său, Reporteri fără Frontiere (RSF) documentase, până la 10 februarie 2026, peste 175 de jurnaliști ucraineni și străini victime ale abuzurilor atribuite forțelor ruse de la începutul invaziei la scară largă din februarie 2022. Potrivit RSF, 16 jurnaliști fuseseră uciși în timp ce își desfășurau activitatea profesională, iar cel puțin 53 fuseseră răniți.
În martie 2026, RSF a mers mai departe și a depus o plângere la Curtea Penală Internațională, susținând că persecutarea jurnaliștilor din Ucraina are un caracter amplu și sistematic. Este o acuzație formulată de organizație, asupra căreia instituțiile judiciare internaționale sunt cele chemate să se pronunțe.
Când jurnalistul devine el însuși subiectul știrii
Războiul din Ucraina nu se desfășoară doar pe linia frontului. Se desfășoară și în spațiul informației.
Jurnaliștii documentează atacurile, victimele civile, evacuările, distrugerile, dar și deciziile autorităților, corupția și efectele războiului asupra societății. Tocmai de aceea, protejarea lor nu reprezintă doar o problemă corporatistă a presei.
Atunci când jurnalistul nu mai poate ajunge la informație, când redacția este distrusă sau când reporterul ajunge în închisoare, cel care pierde informația este publicul.
Iar într-un război în care propaganda și dezinformarea sunt ele însele arme, dreptul jurnalistului de a relata și dreptul cetățeanului de a afla ce se întâmplă devin cu atât mai importante.
Surse principale: Committee to Protect Journalists, Reporteri fără Frontiere, International Federation of Journalists, National Union of Journalists of Ukraine, Institute of Mass Information și International Committee of the Red Cross.
