FONPC: Efectul măsurilor fiscale și economice asupra furnizării și contractării de servicii sociale

0

Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil – FONPC, a lansat în cadrul unei conferințe organizate joi, 27 iunie 2019 la Hotel Minerva, studiul ”Efectul măsurilor fiscale și economice asupra furnizării și contractării de servicii sociale”. Studiul face parte din proiectul ”Impactul reformei asupra serviciilor sociale în România” derulat în perioada aprilie 2018 – iunie 2019 cu sprijinul și în parteneriat cu Reprezentanța UNICEF România și Ambasada Franței în România.

Într-o Românie care se confruntă cu unul dintre cele mai mari riscuri de sărăcie și excluziune socială al populației la nivelul Uniunii Europene (în anul 2017, 35,7% din populație și 40,9% dintre copii se află în risc de sărăcie și excluziune socială – EUROSTAT, 2019, ilc_peps01), serviciile sociale care să răspundă nevoilor persoanelor din grupurile vulnerabile și să ajute la incluziunea socială a acestora reprezintă̆ o necesitate. Zonele sărace ale României și cele din mediul rural sau urban mic se caracterizează̆ printr-un acces deficitar la serviciile sociale, atât la cele de prevenire, cât și la cele specializate.

Finanțarea organizațiilor neguvernamentale este una dintre marile provocări ale mediului asociativ din România – dimensiunea finanțare a obținut un scor de 4,4 în 2017 în scădere față de anii anteriori când a înregistrat o valoare de 4,2 (FDSC, Indexul societății civile 2017).

Doar una din două societăți comerciale impozitate pe baza profitului pe tot parcursul anului 2017 a ales să utilizeze facilitatea fiscală 20%.

Modificarea prin OUG 79/2017 a limitei maxime  a cifrei de afaceri a microîntreprinderi de la 500.000 Euro la 1.000.000 Euro a redus cu (ARC România) 78% numărul de companii care pot utiliza facilitatea fiscală și cu 17% suma totală de bani care se poate direcționa la nivel național către organizațiile neguvernamentale.

 „Prin acest studiu ne dorim să scoatem în evidență̆ nevoia unor măsuri coerente atât pentru sectorul public, cât și pentru cel privat astfel încât să se asigure servicii sociale sustenabile și de calitate. Este momentul în care sectorul privat și cel public are o singură cale de urmat, aceea a cooperării și colaborării. Este nevoie de coerență̆ în politicile publice, a practicilor și mai ales de măsuri economice care să asigure sustenabilitatea serviciilor sociale.” susține Daniela Boșca, director executiv FONPC.

Principalele concluzii ale cercetării: 

  • Modificările fiscale și economice adoptate în anii 2017 – 2018 în România au afectat activitatea de furnizare de servicii sociale a prestatorilor publici și a celor privați (organizații neguvernamentale din domeniul protecției copilului).
  • Chiar dacă OUG 25/2018 prevede posibilitatea contribuabilului persoană fizică de a dona până la 3.5% din impozitul pe venit datorat bugetului de stat pentru finanțarea activității entităților nonprofit și a unităților de cult care sunt furnizori de servicii sociale acreditați cu cel puțin un serviciu social licențiat, scăderea impozitului pe venit va duce și la o reducere a sumelor ce pot fi colectate din facilitatea 2%/3,5%.
  • Cerința din 2018 ca persoanele fizice să depună personal Declarația 230 prin care puteau acorda 2% din impozit către organizații neguvernamentale a afectat colectarea acestor sume de către mediul ONG.
  • Finanțarea publică a serviciilor sociale este insuficientă.
    • Cuantumul subvenției oferit prin Legea 34/1998 este extrem de redus, iar sumele alocate pentru subvenționarea serviciilor sociale de la nivel național (Legea 34/1998) au scăzut dramatic în ultimii 8 ani, ajungând la nivelul celor acordate în 2009.
    • Reducerea numărul beneficiarilor acestor servicii care a scăzut la jumătate în ultimii 4 ani.
    • Finanțare extrem de redusă a serviciilor de prevenire a separării copilului de familie.
    • Finanțarea publică a acestor servicii sociale furnizate de ONG-uri nu ține cont de standardul minim de cost/beneficiar prevăzut de legislația în vigoare (HG 978/2015).
  • Creșterea salariilor angajaților din instituțiile publice furnizoare de servicii sociale nu a fost urmată și de actualizarea standardelor de cost/beneficiar – probleme în asigurarea finanțării necesare pentru furnizarea de servicii sociale
  • Migrația personalului calificat de la ONG-uri către instituțiile publice
  • Utilizarea clauzelor sociale, a contractelor rezervate sau a procedurilor rezervate de achiziție a serviciilor sociale conform Legii 98/2016 privind achizițiile publice este extrem de redusă

Finanțarea publică pentru serviciile sociale se realizează̆ prin diverse mecanisme aplicate la nivel central sau local:

  • Legea 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează̆ și administrează̆ unități de asistență̆ socială
  • Legea asistenței sociale nr. 292/2011
  • Legea privind achizițiile publice nr. 98/2016 (art. 112, anexa 2 etc)
  • Legea administrației publice locale nr. 215/2001 Legea finanțelor publice locale nr. 273/2006

Este dificil de estimat în lipsa unor date publice în format deschis cuantumul finanțărilor publice pentru servicii sociale. Dacă ne raportăm la finanțările oferite în baza Legii 34/1998 se poate observa că suma alocată în 2017 este mai mică decât cea din 2010.

Este nevoie de mecanisme prin care de la nivel central să existe suport metodologic pentru nivelul local și județean, de sprijin în vederea întăririi capacității organizaționale și de o corelare a procesului de control și monitorizare. La nivel local și județean, autoritățile publice au nevoie de cooperarea cu sectorul ONG în vederea creșterii calității serviciilor și a diversificării serviciilor.

Astfel, o serie de recomandări au fost elaborate:

  • Implementarea principiului finanțării publice care urmează beneficiarul și a libertății beneficiarului de a-și alege furnizorul de servicii;
  • Furnizarea de servicii sociale trebuie inclusă ca parte a unui mecanism funcțional și eficient de economie social;
  • Facilitățile fiscale oferite pentru sponsorizările către ONG-urile furnizoare de servicii sociale;
  • Continuarea și simplificarea mecanismului 2%;
  • întărirea intervențiilor de prevenire și introducerea unui prag minim procentual al oricărui program care să fie investit în activități de prevenire;
  • Decontarea de servicii sociale trebuie sa fie făcută la aceleași standarde de cost indiferent de natura furnizorului (public, non-profit sau profit);
  • Standardele de cost trebuie sa fie revizuite periodic și să reflecte atât nevoile beneficiarilor cât și pe cele ale furnizorilor de servicii aliniate la piața muncii;
  • Este nevoie de o alocare mai mare de buget pentru subvenționarea serviciilor sociale;
  • Elaborarea unui ghid care să faciliteze aplicarea legii achizițiilor publice a serviciilor sociale și formarea profesioniștilor din sectorul public și privat în domeniul achizițiilor publice;
  • Sporirea dialogului între instituțiile publice și ONG-uri pentru a facilita implementarea prevederilor referitoare la achizițiile rezervate de servicii sociale.

În contextul acestor multiple schimbări ale cadrului legislativ, al reformei sociale, FONPC dorește să mobilizeze actorii relevanți din domeniul finanțării serviciilor sociale în vederea asigurării sustenabilități atât a serviciilor private pentru copii, cât și a celor publice.

************

Concluzii 

Modificările fiscale și economice adoptate în anii 2017 – 2018 în România au afectat activitatea de furnizare de servicii sociale a prestatorilor publici și a celor privați (organizații neguvernamentale din domeniul protecției copilului). Chiar dacă unele dintre reformele fiscale nu au fost adresate în mod direct organizațiilor neguvernamentale, efectele lor s-au răsfrânt în mod indirect și asupra ONG-urilor (ex. modificarea criteriilor de definire a microîntreprinderilor, legea salarizării bugetare). Efectele negative ale acestor reforme fiscale și economice sunt cu atât mai mari cu cât serviciile furnizate de către prestatorii privați (organizațiile neguvernamentale) depind într-o mare măsură de finanțarea venită de la companii, cetățeni sau din surse publice.

Studiul de față arată faptul că autoritățile publice locale sunt din ce în ce mai ”sufocate” de numărul mare de beneficiari, număr scăzut de personal calificat, de  proceduri birocratice și complicate, de  supra-control și monitorizare în comparație cu sprijinul și suportul primit de la nivel central. Chiar dacă au existat creșteri de salarii pentru personalul din instituțiile publice furnizoare de servicii sociale pentru copii și au putut fi atrași și specialiști, acest lucru nu s-a reflectat într-o reducere a sarcinilor acestora. Creșterile salariale ar trebui să se reflecte în calitatea și sustenabilitatea serviciilor sociale publice, însă din datele obținute de la autoritățile publice se observă că au început deja măsuri de restructurare, ceea ce va duce la concedieri masive în sistemul public, tocmai pentru ca cei ce rămân în sistem să poate beneficia de salariile crescute. Din păcate aceste măsuri se vor răsfrânge asupra beneficiarilor, deoarece o serie de servicii publice vor fi închise/desființate.  Numărul mare de beneficiari și lipsa specialiștilor în domeniul asistenței sociale coroborate cu numărul mare de sarcini administrative face ca personalul instituțiilor publice furnizoare de servicii sociale să fie supraîncărcat.

Măsuri fiscale

  • În aparență noile măsuri erau în folosul prestatorilor de servicii private, însă modificarea criteriilor de definire a microîntreprinderilor prin creșterea limitei maxime a cifrei de afaceri de la 100.000 Euro la 500.000 Euro (OUG 3/2017) și apoi la 1.000.000 Euro (OUG 79/2017) a avut ca efect o scădere a numărului companiilor care pot sponsoriza cu 20% din impozitul pe profit. Astfel, sponsorizările puteau fi oferite doar de companii cu cifre de afaceri mari, iar resursele pe care ONG-urile trebuiau să le implice pentru atragerea acestor finanțări de la mediul privat erau mai mari. Dacă avem în vedere faptul că aproximativ 15% dintre ONG-urile din România au venituri anuale peste 200,000 lei (FDSC, 2017), restul întâmpină dificultăți în asigurarea acestor resurse umane și de timp necesare activității de strângere de fonduri. ONG-urile pot primi sponsorizare în special de la companiile cu activitate economică intensă, fapt ce afectează activitatea organizațiilor mici, cu un număr mai mic de beneficiari sau din localități în care numărul agenților economici mari este redus.
  • Ordonanța 25/2018 din 29 martie 2018 oferea anumite facilități ONG-urilor furnizoare de servicii sociale, prevăzând că microîntreprinderile pot deduce sumele aferente pentru sponsorizări din impozitul pe venituri (maxim 20% din impozitul pe venituri) dacă acestea sunt oferite organizațiilor neguvernamentale care sunt furnizori acreditați de servicii sociale cu cel puțin un serviciu social licențiat. Această prevedere a fost modificată în 2019 (Legea 30/2019) astfel încât toate ONG-urile să beneficieze de această facilitate.
  • Legea 227/2015 permite fiecărui angajat să redirecționeze un procent de 2% din impozitul pe venitul înregistrat către o organizație nonprofit sau către culte (parohii), prin completarea unui formular tip, respectiv Formularul 230 al ANAF (Formularul 230/Declarația 230). OUG 25/2018 prevede posibilitatea contribuabilului persoană fizică de a dona până la 3.5% din impozitul pe venit datorat bugetului de stat pentru finanțarea activității entităților nonprofit și a unităților de cult care sunt furnizori de servicii sociale acreditați cu cel puțin un serviciu social licențiat. Din nou, în aparență aceste schimbări ar veni în sprijinul prestatorilor privați de servicii, însă scăderea impozitului pe venit va duce și la o reducere a sumelor ce pot fi colectate din facilitatea 2%, (Legea 227/2015) fapt ce a fost modificat prin OUG 25/2018.
  • Cerința din 2018 ca persoanele fizice să depună personal Declarația 230 prin care puteau acorda 2% din impozit către organizații neguvernamentale a afectat colectarea acestor sume de către mediul ONG. Perioada de timp rămasă după ce Guvernul a revenit asupra acestei decizii în urma protestelor ONG-urilor a fost destul de scurtă, fapt ce a făcut ca multe dintre organizații să colecteze mai puține formulare de la populație.

Măsuri economice

  • Finanțarea publică a serviciilor sociale este insuficientă.
  • Cuantumul subvenției oferit prin Legea 34/1998 este extrem de redus (250lei/copil în sistem rezidențial, 175 lei/copil în servicii de prevenire) fapt ce pune presiune asupra mediului ONG de a identifica noi resurse pentru a finanța furnizarea de servicii către beneficiari. Sumele alocate pentru subvenționarea serviciilor sociale de la nivel național (Legea 34/1998) au scăzut dramatic în ultimii 8 ani, ajungând la nivelul celor acordate în 2009. Reducerea sumelor a afectat puternic și numărul beneficiarilor acestor servicii care a scăzut la jumătate în ultimii 4 ani. Chiar dacă această lege nu facilitează inovația și dezvoltarea de noi servicii sociale, este singura care permite asigurarea continuității serviciilor. Este necesară o îmbunătățire a acestui act normativ atât de util furnizării de servicii sociale.
  • O problemă majoră o reprezintă finanțarea serviciilor de prevenire a separării copilului de familie. Acest tip de servicii sunt finanțate foarte puțin din fondurile publice, deși sunt absolut necesare pentru a reduce numărul copiilor din instituții și a preveni diverse situații de abuz sau neglijare a copilului.
  • În plus, finanțarea publică a acestor servicii sociale furnizate de ONG-uri nu ține cont de standardul minim de cost/beneficiar prevăzut de legislația în vigoare (HG 978/2015). Deși standardele de cost au fost revizuite în 2018, nivelul costului/beneficiar acordat nu a crescut, chiar dacă el se află sub standardul minim de cost al acestor tipuri de servicii sociale. Există însă diferențe între județele țării în ce privește costul/beneficiar oferit de instituțiile publice pentru ONG-urile care furnizează servicii sociale. Faptul că prestatorilor privați nu li se transferă pentru un copil întreaga sumă pe care o primește prin standardul de cost, reprezintă o problemă, iar Ministerul Muncii și al Justiției Sociale și cel al Finanțelor publice ar trebui să analizeze acest aspect.
  • Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a permis creșterea salariilor angajaților din instituțiile publice furnizoare de servicii sociale. Asistenții sociali din instituțiile publice au beneficiat de o creștere substanțială a salariilor fapt ce a contribuit la atragerea de personal calificat și la menținerea celui existent. Din păcate aceste creșteri ale salariilor nu au fost reflectate și în actualizarea costurilor minime ale serviciilor sociale, fapt ce a afectat într-o oarecare măsură asigurarea finanțării necesare pentru furnizarea de servicii sociale de către instituțiile publice. Actualizarea standardelor minime de cost ale serviciilor sociale prevăzute în HG 978/2015 a fost realizată abia la finalul anului 2018. Creșterile salariale ar trebui să aibă un impact asupra serviciilor prestate de sectorul public, însă este de urmărit sustenabilitatea acestor măsuri, cu alte cuvinte care va fi intervalul de timp pe care și-l vor permite autoritățile publice să ofere aceste salarii angajaților săi. Din datele obținute de la autoritățile publice se observă că au început deja măsuri de restructurare, ceea ce va duce la concedieri masive în sistemul public, tocmai pentru ca cei ce rămân în sistem să poate beneficia de salariile crescute. Din păcate aceste măsuri se vor răsfrânge asupra beneficiarilor, deoarece o serie de servicii publice vor fi închise/desființate.
  • Creșterea salariilor în sectorul public al asistenței sociale a influențat indirect și activitatea ONG-urilor furnizoare de servicii sociale din domeniul protecției copilului, deoarece acestea au pierdut o parte din personalul calificat care a plecat în cadrul DGASPC sau SPAS. Această migrație a personalului calificat către instituțiile publice a afectat atât ONG-urile mari, cât și cele mai mici și a fost resimțită cu atât mai grav cu cât lipsa de specialiști din domeniu este cunoscută la nivel național. Reducerea nivelului finanțărilor și mobilitatea mai mare a personalului ONG-urilor a făcut ca cel mai important efect al acestor măsuri fiscale și economice asupra sectorului neguvernamental să fie creșterea sarcinilor/responsabilităților pe care salariații le au de îndeplinit. Cu toate acestea, reducerea serviciilor furnizate sau a numărului de beneficiari a fost una dintre soluțiile cel mai puțin adoptate de către ONG-urile din domeniul protecției copilului.
  • Deși România s-a aliniat politicilor europene, transpunând directivele europene (DIRECTIVA 2014/24/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE) în legea românească (Legea 98/2016 privind achizițiile publice), contractarea socială a serviciilor de protecția copilului a rămas relativ constantă în anul 2018 în ce privește numărul contractelor încheiate, adică la un nivel scăzut. Chiar dacă legea achizițiilor permite autorităților locale să externalizare servicii către prestatorii privați, modul în care este aplicată legea achizițiilor serviciilor sociale îngreunează acest proces: fie procedurile sunt extrem de complicate, fie există o teamă nefirească de curtea de conturi, fie nu există personal suficient atât în cadrul autorităților publice și ale ONG-urilor, specializat în achiziții publice.
  • Utilizarea clauzelor sociale, a contractelor rezervate sau a procedurilor rezervate de achiziție a serviciilor sociale conform Legii 98/2016 privind achizițiile publice este extrem de redusă în România, fapt ce afectează activitatea ONG-urilor furnizoare de servicii sociale. Contractarea servicii sociale prin astfel de proceduri este necesară pentru asigurarea finanțării furnizării de servicii de către ONG-uri și păstrarea numărului de beneficiari.

Recomandări

Este nevoie de mecanisme prin care de la nivel central să existe suport metodologic pentru nivelul local și județean, de sprijin în vederea întăririi capacității organizaționale și de o corelare a procesului de control și monitorizare. La nivel local și județean, autoritățile publice au nevoie de cooperarea cu sectorul ONG în vederea creșterii calității serviciilor și a diversificării serviciilor.

Măsuri fiscale

  • Sunt necesare măsuri reale de sprijinire a sectorului serviciilor sociale furnizate de prestatori privați, din fonduri publice, tocmai pentru a sprijini statul în reforma socială, în a răspunde nevoilor beneficiarilor. Este necesară implementarea principiului finanțării publice care urmează beneficiarul și a libertății beneficiarului de a-și alege furnizorul de servicii. Finanțarea publică a serviciilor sociale furnizate de organizații neguvernamentale trebuie asigurată din fonduri dedicate de la bugetul central și local și din fonduri dedicate din resursele primite de România din partea Uniunii Europene. Furnizarea de servicii sociale trebuie inclusă ca parte a unui mecanism funcțional și eficient de economie socială.
  • Responsabilitatea socială a crescut în ultimii ani în România, tot mai multe companii investind fonduri în astfel de programe cu impact social. Este necesar ca statul să sprijine acest proces de implicare socială a agenților economici și nu să-l descurajeze prin diverse măsuri de politică publică nepotrivite. Ar fi utilă chiar adoptarea unor măsuri fiscale care să stimuleze agenții economici să se implice mai activ în activități cu impact social. Facilitățile fiscale oferite pentru sponsorizările către ONG-urile furnizoare de servicii sociale reprezintă o astfel de măsură. Aceste facilități fiscale oferite agenților economici nu trebuie reduse, ci este necesar să fie chiar mai mari și ele trebuie decise prin consultări care să includă toți actorii relevanți.
  • Pentru că mecanismul 2% a fost forma cea mai apreciată de sectorul privat și mai eficientă, este nevoie de continuarea și simplificarea acestui mecanism. Pe lângă beneficiile financiare, acest mecanism atrage după sine și o conștientizare a populației în general asupra implicării active și a sprijinului acordat grupurilor vulnerabile și al dezvoltării serviciilor sociale.

Măsuri economice

  • Toate programele sociale să considere întărirea intervențiilor de prevenire și să existe un prag minim procentual al oricărui program care să fie investit în activități de prevenire.
  • Decontarea de servicii sociale trebuie sa fie făcută la aceleași standarde de cost indiferent de natura furnizorului (public, non-profit sau profit).
  • Standardele de cost trebuie sa fie revizuite periodic și să reflecte atât nevoile beneficiarilor cât și pe cele ale furnizorilor de servicii aliniate la piața muncii. Este necesar ca drepturile copilului aflat în îngrijirea unui prestator privat să fie respectate la fel ca și cele ale copilului aflat în îngrijirea serviciilor publice si întreaga sumă alocată prin standardul de cost trebuie alocată prestatorului care are în îngrijire copilul.
  • Este nevoie de o alocare mai mare de buget pentru subvenționarea serviciilor sociale, deoarece investiția în servicii sociale poate fi evaluată și monitorizată. S-a dovedit clar că investiția în serviciile sociale are un impact mult mai mare decât investiția în beneficii sociale. Cu alte cuvinte, este mai simplu să monitorizezi un serviciu social acreditat și licențiat, decât o sumă de bani pe care o acorzi unei persoane fizice
  • Este nevoie de formarea profesioniștilor din sectorul public și privat în domeniul achizițiilor publice. Este nevoie de o corelare a procedurilor aplicate de către curtea de conturi în toată țara, care să fie transparente și aplicate uniform. Este nevoie ca Ministerul Finanțelor Publice (ANAP), Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Curtea de Conturi să cooperez cu ONG-urile în vederea elaborării unui ghid care să faciliteze aplicarea legii achizițiilor publice a serviciilor sociale. Atât ONG-urile, cât și autoritățile publice au nevoie de formare în acest domeniu și de informare. Curtea de conturi trebuie să devină o instituție nu doar de control, dar și de formare și suport pentru prestatorii de servicii. Există o serie de studii la nivel european care demonstrează impactul benefic pe care legea achizițiilor îl are asupra serviciilor sociale.
  • Contractarea serviciilor sociale va asigura sustenabilitatea serviciilor sociale, va crește calitatea acestora și va întări parteneriatul public-privat. Dat fiind faptul că în acest moment Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului sunt atât prestatori de servicii, cât și finanțatori, dar și monitori, pune aceste autorități nu doar în conflict de interese dar și în imposibilitatea de a răspunde nevoilor întregii comunități, de a dezvolta servicii sociale  diversificate și adaptate.
  • Utilizarea prevederilor Legii 98/2016 a achizițiilor publice în contractarea serviciilor sociale (contracte rezervate, achiziții rezervate de servicii sociale, clauze sociale pentru achiziția de servicii, multianualitate în achiziții de servicii sociale) este extrem de limitată din cauza lipsei de cunoaștere a acestor prevederi. Este necesară sporirea dialogului între instituțiile publice și ONG-uri pentru a facilita implementarea prevederilor referitoare la achizițiile rezervate de servicii sociale. Astfel serviciile sociale pot fi achiziționate de la instituțiile publice la un cost apropiat de cel din standardele minime de cost existente.

Pentru facilitarea contractării serviciilor sociale la nivel național este nevoie de următoarele măsuri:

  • Modificarea legislației actuale privind achizițiile publice, în sensul de a permite achiziția de servicii sociale cu caracter continuu, prin încheierea de contracte cadru pe mai mult de 3 ani, cu obligativitatea monitorizării îndeplinirii standardelor anual, de către instituția publică contractantă;
  • Introducerea în planul de conturi al autorităților locale a unei linii speciale pentru serviciile sociale, care să permită o monitorizarea mai bună a finanțărilor oferite pentru aceste măsuri active de integrare socio-profesională;
Loading...

COMENTARII

Please enter your comment!
Please enter your name here