Într-un comunicat de presă transmis redacției, pe care îl publicăm integral la finalul acestui articol, europarlamentarul român Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European, anunță că solicită conducerii Ungariei o întâlnire la Budapesta pentru a discuta despre continuarea finanțării proiectelor culturale, educaționale și comunitare ale maghiarilor din Transilvania. Demersul pornește de la semnale privind întârzieri și incertitudini în finanțarea unor organizații și evenimente, unele dintre acestea fiind amânate sau suspendate.
Tema este legitimă și importantă. Cultura, tradițiile și proiectele comunitare au nevoie de continuitate, iar sprijinul financiar nu ar trebui să depindă de conjuncturi politice. Dar citind comunicatul lui Nicu Ștefănuță apare o întrebare pe care discursul public din România o evită de prea multe ori: de ce comunitatea maghiară este identificată aproape automat doar cu Transilvania?
Maghiarii din România nu trăiesc exclusiv în Harghita, Covasna, Mureș sau în alte județe transilvănene. Suntem și în Oltenia, și în București, și în Moldova, și în Dobrogea, și în alte regiuni ale țării. Suntem cetățeni români de etnie maghiară, născuți aici, cu familii, profesii, afaceri, proiecte și vieți construite aici. Faptul că trăim în afara unor zone cu populație maghiară compactă nu ne face mai puțin maghiari și nici mai puțin cetățeni ai României.
Până la Budapesta, poate ar trebui să privim mai atent și spre România
Nicu Ștefănuță afirmă că este pregătit să meargă la Budapesta pentru a discuta direct despre proiectele culturale aflate în dificultate și despre continuarea finanțărilor. Este un demers firesc și, în sine, util. Dacă există blocaje, întârzieri sau incertitudini care pun în pericol proiecte culturale, acestea trebuie discutate.
Dar poate că, înainte sau în paralel cu Budapesta, ar merita să privim mai atent și spre comunitățile maghiare din România care aproape că nu apar în discursul public. Poate chiar spre Vâlcea.
Nu pentru că aici ar exista o comunitate compactă comparabilă numeric cu cele din Transilvania, ci tocmai pentru că aici se vede o altă realitate: cetățeni români de etnie maghiară care fac parte firesc din comunitatea locală, care lucrează, conduc firme, fac presă, profesează, își cresc copiii și contribuie la viața economică și socială a regiunii.
Nu trăim într-o enclavă și nu avem nevoie să fim tratați ca o excepție. Trăim în România, iar identitatea noastră maghiară coexistă cu cetățenia română fără nicio contradicție.
Identitatea nu se măsoară pe hartă
Există încă reflexul de a identifica automat comunitatea maghiară cu Transilvania. Este o simplificare care nu mai corespunde realității.
Un maghiar născut și crescut la Râmnicu Vâlcea nu este mai puțin maghiar decât unul născut la Miercurea Ciuc. Un cetățean român de etnie maghiară care trăiește la Craiova sau la București nu își pierde identitatea doar pentru că locuiește într-o zonă unde comunitatea maghiară este mai puțin numeroasă.
Identitatea nu se măsoară în kilometri față de o frontieră și nici în procentele unui recensământ. Ea ține de familie, limbă, cultură, memorie și apartenență. Iar toate acestea pot exista firesc în orice regiune a României.
De aceea este greșit să privim comunitățile etnice exclusiv prin hărți administrative sau prin concentrarea lor geografică. Oamenii nu trăiesc după linii trasate pe hartă, iar o identitate nu încetează să existe atunci când cineva locuiește în afara zonei sale tradiționale de concentrare.
Maghiarii din România nu sunt un „import”
La fel de important este să evităm ideea, prezentă încă uneori în discursul public, că maghiarii ar trebui explicați permanent prin întrebarea „de unde au venit”.
Mulți dintre noi ne-am născut aici. Părinții noștri s-au născut aici. Familiile noastre fac parte din această țară. Istoria regiunilor locuite de români, maghiari, germani, evrei, sârbi, romi, ucraineni și alte comunități este mult mai complexă decât formulele simplificate folosite în disputele politice.
În Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și în alte părți ale actualei Românii au conviețuit timp de secole comunități diferite, iar frontierele statelor s-au schimbat de mai multe ori în jurul oamenilor. De aceea, prezența maghiarilor în România nu poate fi redusă la ideea unei populații „venite” din exterior.
Discutăm despre cetățeni români care fac parte din istoria și prezentul acestei țări.
Istoria trebuie discutată cu rigoare, nu folosită ca armă
Relația istorică dintre români și maghiari este complicată și a fost prezentată de multe ori selectiv, în funcție de epocă, regim politic sau interes naționalist. Românii au propria memorie istorică, maghiarii au propria memorie istorică, iar aceste memorii nu coincid întotdeauna.
Tocmai de aceea trebuie să fim atenți la felul în care discutăm trecutul. Nu avem nevoie de o nouă luptă pentru a demonstra cine deține adevărul absolut, ci de documente, istorici serioși, arhive și disponibilitatea de a accepta că trecutul unei regiuni locuite de mai multe popoare nu poate fi redus la o singură poveste convenabilă.
Istoria nu trebuie folosită pentru a pune sub semnul întrebării dreptul cuiva de a aparține României de astăzi.
Dacă îi reprezentăm pe toți, trebuie să-i vedem pe toți
Nicu Ștefănuță spune explicit că, în calitate de europarlamentar român din Transilvania, reprezintă comunitățile din România, inclusiv comunitatea maghiară, și că are responsabilitatea de a apăra dreptul acestora de a-și păstra cultura, tradițiile și identitatea.
Este o afirmație importantă și tocmai de aici poate porni o discuție mai largă.
Dacă vorbim despre reprezentarea comunității maghiare din România, atunci trebuie să o vedem în întregimea ei. Nu doar acolo unde este suficient de numeroasă pentru a avea instituții proprii, reprezentare politică consistentă sau vizibilitate publică. Trebuie să-i vedem și pe maghiarii răspândiți prin țară, pe cei din familii mixte, pe cei care nu fac parte din niciun partid și pe cei care nu formulează revendicări politice.
Mulți cer doar un lucru simplu: să poată spune cine sunt fără să li se ceară permanent să demonstreze că aparțin României.
Cultura maghiară este și patrimoniul României
Nicu Ștefănuță afirmă că tradițiile și cultura maghiară din Transilvania fac parte din patrimoniul regiunii și al Europei și că proiectele care le păstrează trebuie protejate.
Aș merge mai departe: cultura maghiară din România nu este doar patrimoniul comunității maghiare. Este și patrimoniul României.
La fel cum moștenirea germană, evreiască, romă, sârbă, ucraineană, bulgară, turcă, greacă sau a altor comunități istorice face parte din ceea ce este România astăzi, și cultura maghiară este parte din identitatea mai largă a acestei țări.
România este mai bogată tocmai pentru că nu a fost niciodată cultural uniformă. Iar o societate europeană matură nu cere oamenilor să aleagă între identitatea lor etnică și apartenența civică.
Nu cerem să fim separați. Cerem să fim văzuți
A vorbi despre identitatea maghiară nu înseamnă separare. A-ți păstra numele, limba, tradițiile sau memoria familiei nu înseamnă să fii mai puțin loial țării în care te-ai născut.
Eu sunt maghiar și sunt cetățean român. Sunt jurnalist și editor în Oltenia. Aceste lucruri nu se contrazic și nu au nevoie să fie puse în opoziție.
Există, probabil, foarte mulți oameni în România care trăiesc aceeași realitate fără să simtă nevoia să o transforme într-o declarație politică. Tocmai de aceea, atunci când vorbim despre comunitatea maghiară, ar trebui să renunțăm la harta simplificată pe care am învățat-o și să privim România așa cum este ea în realitate.
Maghiarii nu sunt doar în Transilvania. Sunt în România.
S-au născut aici, muncesc aici, își cresc copiii aici, construiesc afaceri, instituții și proiecte aici. Fac parte din această societate.
Budapesta poate fi un partener în protejarea culturii maghiare, iar Bucureștiul are responsabilități clare față de propriii cetățeni. Dar, înainte de toate, România trebuie să-și vadă cetățenii așa cum sunt ei în realitate: diferiți prin origine, egali prin cetățenie și parte din aceeași țară.
Szőcs Francisc
Comunicatul de presă transmis de Nicu Ștefănuță – integral
Nicu Ștefănuță solicită Guvernului Ungariei soluții pentru continuarea finanțării culturale în Transilvania
Europarlamentarul român Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European, îi solicită premierului Ungariei, Magyar Péter, și ministrului Culturii, Tarr Zoltán, o întâlnire la Budapesta pentru a discuta situația proiectelor culturale, educaționale și comunitare ale maghiarilor din Transilvania.
Nicu Ștefănuță atrage atenția asupra semnalelor primite în ultima perioadă, potrivit cărora mai multe organizații culturale se confruntă cu întârzieri și incertitudini privind finanțarea. În unele situații, evenimentele au fost amânate sau suspendate, iar organizatorii au fost nevoiți să găsească într-un timp foarte scurt surse alternative de finanțare.
„Oamenii care organizează festivaluri, tabere pentru copii și tineri, evenimente culturale și activități comunitare nu fac politică atunci când își păstrează tradițiile și construiesc viața comunității. Aceste organizații trebuie judecate după ceea ce fac pentru oameni și pentru comunitățile lor, nu după opțiunea politică a participanților sau beneficiarilor”, transmite Nicu Ștefănuță.
Acesta subliniază că proiectele culturale au un rol concret în dezvoltarea comunităților din Transilvania.
„În multe localități, un festival, o tabără sau un eveniment cultural înseamnă mult mai mult decât o singură zi de program. Înseamnă copii și tineri care se întâlnesc, tradiții care se transmit și comunități care rămân unite.”
Nicu Ștefănuță susține că România și Ungaria trebuie să asigure în continuare mecanisme de finanțare transparente, predictibile și accesibile organizațiilor eligibile. În acest context, acesta anunță că va solicita și sprijinul autorităților române, inclusiv al Ministerului Culturii, pentru identificarea unor soluții prin care proiectele să poată continua.
Întâlnire propusă la Budapesta
În scrisoarea adresată premierului Magyar Péter și ministrului Tarr Zoltán, europarlamentarul propune o întrevedere la Budapesta pentru a discuta direct situația finanțărilor aflate în așteptare sau chiar despre finanțările suspendate.
„Sunt pregătit să vin la Budapesta pentru a discuta direct despre aceste proiecte și pentru a susține continuarea lor.”
El afirmă că a susținut public schimbarea politică în Ungaria, inclusiv prin intervenții publice la Budapest Pride.
„Am susținut și susțin schimbarea politică în Ungaria. Dar schimbarea politică trebuie să însemne mai multă cultură și sprijin pentru comunitatea maghiară din afara Ungariei.”
Nicu Ștefănuță subliniază că, în calitate de europarlamentar român din Transilvania, consideră că are responsabilitatea de a reprezenta toate comunitățile din regiune.
„Sunt europarlamentar român din Transilvania și reprezint în Parlamentul European comunitățile din România, inclusiv comunitatea maghiară. Este responsabilitatea mea să reprezint interesele tuturor acestor comunități și să apăr dreptul lor de a-și păstra cultura, tradițiile și identitatea.”
Potrivit europarlamentarului, cultura maghiară reprezintă o parte importantă a patrimoniului Transilvaniei și al Europei, iar proiectele care contribuie la păstrarea acesteia trebuie protejate.
„Nu putem construi Europa de mâine renunțând la identitățile și tradițiile care au format comunitățile europene. Cultura maghiară din Transilvania este parte din patrimoniul acestei regiuni și trebuie să aibă viitor”, afirmă Nicu Ștefănuță.
Acesta face și un apel la responsabilitate istorică, amintind că libertatea culturală a comunităților a fost grav afectată în perioada comunistă.
Nicu Ștefănuță își exprimă speranța că propunerea de întâlnire va fi acceptată și că autoritățile din România și Ungaria vor putea identifica împreună soluții pentru continuarea proiectelor culturale din Transilvania.
