Analiză | Szőcs Francisc
Băile Olănești este una dintre stațiunile românești a căror existență se confundă, practic, cu izvoarele minerale. Oamenii nu vin aici doar pentru aerul de munte, pentru hoteluri sau pentru câteva zile de odihnă. O mare parte dintre cei care ajung la Olănești vin pentru tratament, iar apa minerală reprezintă elementul central al acestei relații dintre stațiune și turist.
Tocmai de aceea, problema accesului la izvoare nu poate fi tratată ca o simplă chestiune comercială. În jurul ei s-au acumulat, de-a lungul anilor, nemulțumiri, proteste și întrebări la care comunitatea locală și turiștii au așteptat explicații mai clare.
În această poveste apare inevitabil și numele Mariei Tudor, unul dintre cele mai cunoscute nume din turismul vâlcean și persoană asociată public, de foarte mulți ani, cu activitatea economică din Băile Olănești.
Unul dintre cele mai tensionate momente s-a produs în 2009, când sute de oameni au protestat în stațiune față de condițiile de acces la izvoarele minerale. Imaginile realizate atunci arată o mulțime extrem de nemulțumită, prezența forțelor de ordine și pe Maria Tudor aflată direct în mijlocul oamenilor care îi cereau explicații.
Nu este nevoie ca acele imagini să fie interpretate dincolo de ceea ce arată. Ele reprezintă, înainte de toate, mărturia unei stări de spirit care exista în acel moment la Olănești. Oamenii considerau că accesul la apa minerală, resursa în jurul căreia s-a construit întreaga stațiune, devenise prea restrictiv și prea dependent de un sistem comercial pe care mulți nu îl acceptau.
Au trecut însă mai bine de 15 ani, iar acesta este punctul care merită analizat cu adevărat.
De ce problema izvoarelor nu a dispărut?
Dacă episodul din 2009 ar fi rămas izolat, el ar putea fi privit astăzi doar ca un conflict al unei perioade tensionate. Numai că nemulțumirile privind accesul la izvoare au continuat să apară.
Și în ultimii ani au existat reclamații și intervenții publice referitoare la sistemul de acces pe bază de cartelă, la costurile suportate de turiști, la cantitatea de apă disponibilă și la condițiile în care poate fi utilizată această resursă terapeutică.
Acest lucru schimbă perspectiva asupra întregii situații.
Nu mai discutăm numai despre protestul din 2009 și nici numai despre Maria Tudor. Discutăm despre o problemă mult mai amplă: modul în care o resursă naturală de interes public este pusă la dispoziția oamenilor care vin la Băile Olănești tocmai pentru această apă.
Există și o diferență importantă care trebuie spusă foarte clar. Izvoarele nu sunt proprietatea personală a Mariei Tudor și nici nu pot fi prezentate ca atare. Resursa minerală aparține statului român, iar exploatarea se realizează în baza unui sistem de concesionare și a unei licențe acordate operatorului.
Din acest punct începe însă adevărata discuție.
Faptul că există o concesiune legală nu înseamnă că cetățenii trebuie să renunțe la întrebări. Dimpotrivă. Atunci când este vorba despre o resursă naturală atât de importantă pentru sănătate, pentru turism și pentru economia unui oraș întreg, transparența ar trebui să fie maximă.
Oamenii au dreptul să știe care sunt condițiile concesiunii, ce obligații are operatorul, ce investiții trebuie realizate, cum sunt stabilite tarifele și ce măsuri există pentru ca accesul la izvoare să nu devină prohibitiv pentru persoanele care vin la tratament.
Aici trebuie căutată și explicația pentru nemulțumirea care revine periodic.
Maria Tudor – între omul de afaceri și simbolul unei nemulțumiri
În timp, Maria Tudor a devenit pentru o parte dintre cei nemulțumiți imaginea acestui sistem. Este însă important ca analiza să facă diferența dintre persoană și mecanismul instituțional.
Maria Tudor poate răspunde pentru deciziile economice și pentru pozițiile pe care le-a avut de-a lungul anilor. Dar licențele, concesiunile și regimul juridic al resursei sunt stabilite și supravegheate de instituțiile statului.
De aceea ar fi prea simplu să reducem întreaga problemă a izvoarelor la un conflict „Maria Tudor versus cetățeni”.
Problema reală este mai complexă.
Există un operator economic. Există statul, care administrează resursa prin instituțiile sale. Există administrația locală, care reprezintă comunitatea. Există hotelieri și alți operatori din turism. Și, la capătul acestui sistem, există omul care vine cu o recomandare medicală și cu speranța că apa de la Olănești îl va ajuta.
Acest om ar trebui să fie punctul de plecare al întregului sistem.
Olăneștiul nu poate exista fără încrederea oamenilor
Aici apare poate cea mai importantă problemă.
Pentru Băile Olănești, izvoarele minerale nu sunt o activitate economică oarecare. Ele reprezintă însăși identitatea localității.
Dacă oamenii ajung să perceapă accesul la apă ca fiind complicat, prea costisitor sau insuficient explicat, prejudiciul nu se oprește la relația dintre turist și operatorul izvoarelor.
Suferă întreaga stațiune.
Suferă hotelurile și pensiunile. Suferă restaurantele. Suferă comercianții. Suferă proprietarii care trăiesc din turism. Și, în cele din urmă, suferă imaginea unui oraș care are una dintre cele mai valoroase resurse balneare ale României.
Din acest motiv, autoritățile nu ar trebui să aștepte apariția unui nou protest pentru a explica situația.
După atâția ani, este nevoie de o prezentare publică, clară și completă a modului în care sunt administrate izvoarele: cine deține licența, care sunt obligațiile concesionarului, care este durata acesteia, ce investiții s-au realizat, ce tarife sunt practicate și după ce criterii sunt stabilite.
O asemenea transparență ar fi în interesul tuturor, inclusiv al operatorului privat. Pentru că acolo unde informația lipsește, apar suspiciunile. Iar acolo unde nemulțumirile se acumulează ani întregi, orice incident poate reaprinde foarte repede conflictul.
Imaginile din 2009, cu Maria Tudor înconjurată de oameni furioși și de forțele de ordine, fac parte din istoria recentă a Băilor Olănești. Ele nu trebuie folosite pentru a condamna retrospectiv un om, dar nici ascunse sau uitate.
Ele arată că problema accesului la izvoare a fost suficient de gravă încât să scoată oamenii în stradă.
Iar faptul că, după atâția ani, accesul la apa minerală continuă să provoace discuții ar trebui să determine autoritățile să privească mult mai atent către această stațiune.
Pentru că miza reală nu este Maria Tudor.
Miza este încrederea oamenilor în Băile Olănești și dreptul lor de a înțelege cum este administrată una dintre cele mai importante bogății naturale ale Vâlcii.
Iar aici răspunsurile nu mai trebuie amânate.
Vocea Olteniei este deschisă publicării punctului de vedere al Mariei Tudor, al societății care exploatează izvoarele și al instituțiilor statului implicate în administrarea resursei minerale, astfel încât publicul să poată cunoaște toate pozițiile relevante.
