Păpușarii din Râmnicu Vâlcea au adus spectacolul „Ridichea uriașă și alte povestiri” la cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional „Teatru fără frontiere” din Republica Moldova. Dincolo de entuziasmul relatat după reprezentație, întâlnirea de la Cahul vorbește despre puterea teatrului de a construi legături între generații și comunități.
Teatrul ANTON PANN din Râmnicu Vâlcea a fost prezent, pe 16 octombrie 2026, pe scena Teatrului Republican Muzical-Dramatic „B. P. Hasdeu” din Cahul, în cadrul Festivalului Internațional „Teatru fără frontiere”. Programul oficial a inclus două reprezentații ale spectacolului „Ridichea uriașă și alte povestiri”, la orele 10:00 și 12:30.
Potrivit relatării transmise redacției, spectacolul a fost întâmpinat cu entuziasm de copii și adulți, publicul ridicându-se în picioare pentru a-i aplauda pe artiștii vâlceni. O asemenea primire oferă dimensiunea emoțională a deplasării: o poveste cunoscută din copilărie devine prilejul unei întâlniri vii între scenă și sală.
Prezența la Cahul merită privită și dincolo de momentul aplauzelor. Pentru o instituție de cultură din Râmnicu Vâlcea, fiecare întâlnire cu un public din afara țării înseamnă expunerea muncii sale într-un alt context artistic și asumarea rolului de reprezentant al comunității din care provine.
Festivalul se desfășoară între 14 și 26 octombrie, sub genericul „Aripile Copilăriei”. Organizatorii anunță participarea a 13 teatre din cinci țări — Republica Moldova, România, Bulgaria, Ucraina și Polonia — alături de întâlniri cu scriitori, lansări de carte și dialoguri cu oameni de teatru. Inițiat în 2019, evenimentul ajunge în acest an la ediția a treia.
O poveste despre valoarea fiecăruia
Titlul complet al producției vâlcene, „Ridichea uriașă și alte povestiri”, deschide un univers mai amplu decât aventura din grădina bunicului. În regia lui Florin Iftode, spectacolul reunește „Ridichea uriașă”, „Turtița fermecată” și „Căsuța din oală”. Poveștile sunt legate prin situația unei nepoțele care se plictisește la bunici și descoperă, prin istorisirile bunicii, alte posibilități de a înțelege lumea. Producția îmbină actorii și păpușile, muzica, umorul și interacțiunea cu publicul.
Privită din perspectiva mesajului său, „Ridichea uriașă” propune o reflecție surprinzător de actuală asupra solidarității. Un obstacol aparent imposibil de depășit devine accesibil atunci când fiecare contribuie. Iar ajutorul decisiv poate veni tocmai de la personajul pe care ceilalți ar fi tentați să-l considere neînsemnat.
Pentru copil, această descoperire are o forță aparte. El poate recunoaște în poveste propria nevoie de a fi luat în seamă: chiar dacă este mic, participarea lui contează. Pentru adult, aceeași întâmplare poate deveni o invitație la reconsiderarea felului în care distribuie atenția, încrederea și respectul.
Această lectură explică de ce o poveste atât de simplă poate păstra un conținut bogat. Ea oferă o imagine concretă a cooperării, fără să aibă nevoie de un discurs complicat despre comunitate.
Artiștii care dau viață obiectelor
Distribuția publicată a spectacolului îi reunește pe Viorica Stamate, Marina Măgală, Cristian Bulagea, Mioara Dospina și Felicia Ștefan. Scenografia este semnată de Gelu Rîșca, construcția păpușilor îi aparține Vioricăi Stamate, iar regia tehnică este asigurată de Doru Perpelea.
În arta păpușărească, emoția se construiește prin precizie. O mișcare, o pauză sau o schimbare a vocii trebuie să facă spectatorul să accepte că obiectul din fața sa are intenții, teamă, curaj ori bucurie. Actorul își pune expresivitatea în slujba unei alte prezențe, căreia îi împrumută viață.
De aici vine și dificultatea acestei meserii. Familiaritatea poveștii cere inventivitate: spectatorul poate cunoaște finalul, iar artistul trebuie să păstreze interesul pentru drumul până acolo. Pentru publicul foarte tânăr, fiecare moment trebuie să aibă claritate, ritm și sens.
Între Vâlcea și Cahul, cultura capătă chip uman
În contextul unui festival internațional, o asemenea producție poate fi citită și ca un gest de apropiere culturală. Copiii întâlnesc artiști veniți din alt oraș și din altă țară prin intermediul unei experiențe accesibile: o poveste, un personaj, un moment de umor.
Între România și Republica Moldova, limba comună oferă acestei întâlniri o intimitate aparte. Cuvintele pot circula direct, cu nuanțele lor afective, iar relația dintre bunică și nepoată poate trezi recunoaștere în experiența spectatorilor de pe ambele maluri ale Prutului.
Pentru Vâlcea, valoarea unei asemenea participări se află și în ceea ce construiește în timp. Numele orașului ajunge la public prin munca unor artiști, iar instituția își întărește relația cu alte scene și comunități.
Entuziasmul relatat de la Cahul readuce astfel în atenție o muncă ce merită urmărită și acasă. În spatele fiecărei păpuși care pare să respire se află repetiții, disciplină și disponibilitatea de a privi lumea la înălțimea ochilor unui copil. Iar povestea ridichii uriașe păstrează, pentru toate vârstele, aceeași întrebare esențială: pe cine am uitat să chemăm alături de noi?
