Lia Olguța Vasilescu conduce Craiova, dar politica pe care o face nu se oprește la marginea orașului. În ultima perioadă a revenit în prim-plan prin declarații și confruntări care au depășit rapid agenda locală: de la discuțiile despre o posibilă majoritate parlamentară și informațiile, negate de ea, despre o întâlnire cu George Simion, până la disputele cu reprezentanții Guvernului pe tema salarizării, fondurilor europene și energiei. Olguța Vasilescu rămâne unul dintre acei politicieni care pot transforma o problemă pornită de la Craiova într-o dezbatere națională.
Nu este o apariție întâmplătoare. Experiența politică, mandatele succesive la Primăria Craiova și poziția de președinte al Asociației Municipiilor din România îi oferă suficientă greutate pentru a interveni în teme care, la prima vedere, par rezervate politicienilor de la București. PNRR, banii administrațiilor locale, salariile din sistemul public, energia sau raporturile dintre Guvern și primării au devenit, în repetate rânduri, terenuri pe care Olguța Vasilescu a ales să intre direct în confruntare.
Așa s-a întâmplat și cu informațiile despre o presupusă întâlnire la Craiova cu George Simion și Claudiu Manda. Vasilescu a negat întâlnirea, iar în lipsa unor dovezi aceasta nu poate fi prezentată drept fapt. Subiectul a prins însă imediat pentru că venea după declarațiile sale despre posibilitatea adunării voturilor necesare unei noi majorități parlamentare, fără să precizeze de unde ar urma să vină toate aceste voturi.
De aici până la scenarii despre AUR nu a mai fost decât un pas.
Este însă importantă diferența dintre ceea ce știm și ceea ce se presupune. Olguța Vasilescu a vorbit despre existența unor voturi în Parlament. Nu există o confirmare publică a unei negocieri cu George Simion. Într-o perioadă în care politica se hrănește din zvonuri aproape la fel de repede ca din fapte, delimitarea nu este un detaliu.
Mult mai concretă este disputa privind salarizarea administrației. În schimbul de replici cu Dragoș Pîslaru, Olguța Vasilescu a respins ideea că primarii ar fi cerut pur și simplu păstrarea unor sporuri de 40% pentru proiectele europene. Ea a susținut că discuția este despre reguli egale și despre diferențele care apar între categoriile de angajați și conducătorii instituțiilor.
Dincolo de procente, aici se află o temă politică mult mai largă: reforma statului este ușor de anunțat de la București, dar mult mai greu de aplicat atunci când începe să atingă salarii, oameni și bugete locale.
Olguța Vasilescu știe să ducă asemenea teme într-un limbaj pe care publicul îl înțelege. Nu rămâne blocată în articole de lege și formule administrative. Întrebarea devine repede: cine pierde, cine câștigă și cine plătește?
Același lucru s-a văzut și în confruntarea cu Ilie Bolojan pe tema situației energetice a Craiovei. Problema termoficării și a Electrocentrale Craiova era una reală, cu efect direct asupra orașului și asupra unor mari consumatori industriali. Olguța Vasilescu a dus subiectul până la nivelul Guvernului și a făcut din el o dispută națională.
Tonul foarte dur al confruntării a avut însă și reversul său. În anumite momente, schimbul de replici dintre politicieni a devenit mai vizibil decât problema de la care plecase totul.
Aici se află, probabil, și particularitatea Olguței Vasilescu: nu face politică în surdină.
Când consideră că un subiect afectează Craiova sau administrațiile locale, îl împinge în față și cere răspunsuri. Uneori ridică tonul. Uneori irită. Aproape întotdeauna provoacă reacții.
Acest mod de a face politică îi asigură o vizibilitate pe care puțini primari din România o au. În același timp, o obligă să păstreze permanent echilibrul dintre confruntarea politică și problema concretă pe care încearcă să o rezolve.
Pentru că, dincolo de disputele de la București, Olguța Vasilescu rămâne primarul Craiovei. Iar pentru craioveni contează mai puțin cine a avut ultima replică într-un conflict politic și mai mult ce rămâne în oraș după stingerea lui: investiții, locuri de muncă, infrastructură, energie sigură și proiecte duse până la capăt.
Poate tocmai aici trebuie căutată explicația pentru prezența constantă a Olguței Vasilescu în politica națională. Nu a așteptat niciodată ca Bucureștiul să vorbească despre Craiova. A preferat să oblige Bucureștiul să o asculte.
Uneori prin negociere, alteori prin confruntare.
Iar faptul că, după atâția ani de politică, continuă să provoace reacții aproape de fiecare dată când intervine arată un lucru greu de contestat: Olguța Vasilescu este vocea de la Craiova care se aude puternic la București.
